Arhitectura, prin conceptul însuşit şi promovat de ArhiPera, apropie în mod esenţial arhitectul de obiectul de cunoaştere. La fel ca limita pe care încearcă să o deschidă, îmblânzind-o, rezultatele obţinute în urma cercetării vor fi disponibile interpretării şi modificărilor dictate de evoluţia continuă a cercetării în regim deschis. Un proiect reuşit este creat în urma îmbinării mai multor forme de cunoaştere. Astfel, geneza formei arhitecturale începe prin a fi un proces intim, personal şi subiectiv, la baza căruia există întotdeauna motivaţia. Actul proiectării ca act epistemologic se reflectă mereu altfel asupra spaţiului locuit de om, definindu-i forma şi stabilindu-i funcţiile. Limita dintre arhitectură şi alte sfere de cunoaştere devine din ce în ce mai flexibilă, încurajând schimbul de conţinut, comunicarea, asocierile, creativitatea. Cuvântul de ordine este experimentul, prin eforturile axate pe descoperirea potenţialului, importanţa contextualizării şi promovarea unei arhitecturi evolutive. În acest tip de act de cunoaştere, axa o reprezintă sufletul şi infinitele lui modalităţi de transpunere în lucrări de arhitectură orientate spre oameni.
Through the concept assumed and promoted by ArhiPera, architecture brings together the architect and the cognitive object. Similar to the limit it tries to open by taming, the results obtained from the research will be available for interpretation and subsequent modifications dictated by the constant evolution of the open research. A successful project is born from the combination of several types of knowledge. Thus, the birth of the architectural form starts with being an intimate, personal and subjective motivation-based process. The act of designing as an epistemological act is reflected always differently in the man-inhabited space, defining its form and setting its functions. The limit between architecture and other fields of knowledge grows more and more flexible, enhancing content interchange, communication, associations and creativity. The keyword is ‘experiment’ in relation to the efforts centred on discovering the potential, the importance of contextualization and the promotion of an evolutive architecture. In this type of act of knowledge, the axis is represented by the soul and its endless manners of reflection in people-oriented architectural works.
Alexandra Purnichescu