Un grup de viitori arhitecţi îşi unesc eforturile şi uită pentru câteva momente de propriul statut şi caracter individual pentru a crea o arhitectură fără arhitect. Rezultatul : prototipuri de arhitectură vernaculară, forme creative din lut a căror bază (i)materială este reprezentată de îmbinarea dintre ştiinţa şi experienţa izvorâte din tradiţie ; deşi funcţionalitatea este definitorie, estetismul pare un atribut firesc, aflat în armonie cu dimensiunea utilităţii. Dincolo de funcţii şi aspecte practice, formele de arhitectură vernaculară păstrează în ele, oferind în acelaşi timp celor ce se apropie cu disponibilitatea de a înţelege, un mozaic de istorii, obiceiuri şi tradiţii, actuale prin prisma caracterului lor primordial. Planimetria, materialele şi tehnicile tradiţionale de construcţie, concepţia asupra spaţiului sunt însuşite în timp prin intermediul unei cunoaşteri empirice, a experimentării continue şi a observaţiei. Reiterarea şi transformarea permanentă a unor modele universale subliniază vitalitatea şi nevoia de evoluţie. Actul de a construi « vernacular » nu se raportează doar la locuinţe şi alte clădiri funcţionale, ci şi la un anumit tip de abordare a contemporaneităţii prin asumarea trecutului şi aducerea lui la viaţă cu ajutorul unor noi generaţii de arhitecţi în formare care ştiu să descifreze în moduri mereu noi memoria, simplitatea şi autenticitatea arhitecturii.
Laying aside their own status and individuality for a few moments, several future architects join efforts in order to create a type of architecture without architect. The result - prototypes of vernacular architecture, imaginative forms made out of clay, based on the (im)materiality represented by the dialogue between the science and experience springing from tradition; although functionality is a defining feature, aestheticism seems a natural attribute, in harmony with the utility dimension. Beyond functions and practical aspects, the forms of vernacular architecture preserve in their essence and offer at the same time, to those who are willing to understand, a heterogeneous mix of histories, customs and traditions brought into contemporaneity in the light of their primordial nature. The planimetry, the traditional materials and construction techniques, the conception on space are acquired through time by means of empirical knowledge, permanent experimentation and observation. The reiteration and ceaseless transformation of universal patterns underline the vitality and the need for evolution. The action of building in a vernacular manner does not relate only to dwellings and other functional buildings, but also to a certain approach of the contemporaneity by assuming and reviving the past with the aid of new generations of architects who are currently being trained and who know how to decipher in forever new modalities the memory, simplicity and authenticity of architecture.
Alexandra Purnichescu