A patra şcoală de arhitectură socială participativă. Aceeaşi câmpie în lumina puternică de iulie, aceeaşi efervescenţă şi mobilizare. Echipe formate din membri noi care învaţă să lucreze cu cei care au fost acolo înaintea lor. Galben, albastru şi verde, peisajul se desfăşoară nestingherit cât vezi cu ochii – iazuri, ciulini, maluri de pământ, păsări de baltă, lanuri de grâu; aerul se mişcă greu printre oameni şi plantele calcinate de soare.
Elena, o bucăţică de copil cu ochi căprui, pătrunzători; se uită direct la tine şi-ţi pune întrebări. Pe prispa casei, la adăpost de soare, toţi s-au strîns în jurul peretului pe care este pusă schiţa cu inovaţiile ce vor fi aplicate în săptămâna de lucru. Studenţii explică, familia ascultă cu atenţie, copiii se uită curioşi la oamenii care au venit în spaţiul lor. Înţeleg că vor să-l facă mai bun şi mai frumos ? În orice caz, simt asta şi se adaptează repede noii situaţii, ajută, se implică, învaţă.
La rândul lor, studenţii învaţă să vadă, să surprindă esenţa, să pună în valoare, să (se) comunice, să vorbească despre proiectele şi ideile lor prin arhitectură şi fotografie. Echipa se sudează în timp, caractere, vârste şi viziuni diferite îşi găsesc puncte în comun şi punţi de dialog pentru a pune în practică proiectele inovative propuse.
Silvia şi Irina sunt cele mai tinere membre ale echipei din vara asta şi se implică cu veselie şi spontaneitate în toate activităţile de pe şantier. Tot ce se întâmplă în jur, mediul, oamenii, misiunea are valoare în sine şi este un exemplu bun, o experienţă utilă pentru mai târziu – la fel cum este spiritul de echipă, atmosfera creatoare, importanţa motivaţiei. Şcoala altfel e (şi) aici. Pe unul dintre pereţii serei, desenul Silviei – ca o schiţă în cărbune a celor şase membri ai familiei - rămâne, pe lângă munca studenţilor, un semn al zilelor petrecute împreună construind şi crescând.
Casa familiei Enuş a fost executată după un proiect marca Siaspa bazat pe conceptele fundamentale de locuinţă evolutivă, structuri suport, design participativ, experiment.
Miza activităţilor de construire: refolosirea materialelor reciclabile – bannere cu diferite texturi, sticle şi dopuri de plastic - în realizarea unor inovaţii gândite de studenţi – o pardoseală-mozaic, rezolvarea decorativă a prispei printr-o împletitură de bannere după modelul coşurilor de nuiele, parasolare rotative, un perete semitransparent din pet-uri suprapuse şi un sistem de ventilare bazat pe diferenţa de temperatură, crearea unei faţade ventilate cu panouri glisante.
O echipă compozită, eterogenă, cu membri cu vârste diferite învaţă să colaboreze în virtutea unei arhitecturi pentru oameni. Cursuri interactive, cu accent pe latura practică, conţinut diversificat. Implicarea beneficiarilor în activităţile de şantier. Importantă este dinamica grupului – exerciţiu de (auto)cunoaştere, de împărţire a sarcinilor, colaborare, de dezvoltare a unor abilităţi organizatorice şi stabilire a unui ritm de lucru. Experienţa lucrului în echipă. Învăţare prin descoperire, căutarea unor soluţii ingenioase şi sustenabile. Autonomie şi cooperare. Studierea mecanismelor de transferare a ideilor în construit.
La nivel social, prin asigurarea unui capital iniţial se urmăreşte schimbarea atitudinii care să contribuie la asumarea locuinţei prin luarea sa în posesie şi implicarea activă a beneficiarilor în extinderi şi intervenţii ulterioare dictate de necesităţi şi de modificări în dinamica familiei. Ideea de experiment are în vedere atât aspectul practic, cât şi latura decorativă. Prin intervenţiile de tip integrat, ArhiPera vizează instituirea unor modele de bune practici validate de comunitate şi posibilitatea reiterării acestora la nivel comunitar pentru a crea schimbări benefice în condiţiile de viaţă şi oportunităţile persoanelor afectate de sărăcie extremă.
Programul şcolii de vară s-a axat atât pe activităţi de construire, cât şi pe o serie de lecturi cu subiecte dintre cele mai diverse - arhitectura interesului public, fotografie, economie, dezvoltare locală şi teritorială, aplicarea tehnologiei Rockwool, însuşirea unor tehnici de iluminat, prezentarea locuinţei de lut de la Capul Doloşman, arhitectură inovatoare şi creativă bazată pe materiale şi tehnologii sustenabile, precum şi două proiecte despre importanţa spaţiului comunitar şi a incluziunii sociale în raport cu arhitectura spaţiilor universitare şi a centrelor sportive.
Din punct de vedere practic, studenţii au făcut propuneri de inovaţii şi le-au discutat cu beneficiarii; a urmat apoi validarea inovaţiilor prin discuţii pe baza machetelor şi execuţia propunerilor prezentate.
ArhiPera a reuşit să îndrepte din nou atenţia către crearea unei arhitecturi adecvate realizate prin proiectare participativă şi reiterarea dialogului dintre om şi construit privit din perspectiva unei abordări umane sustenabile raportată la un ansamblu de factori sociali, economici şi ecologici. A patra şcoală de vară a reprezentat o nouă încercare reuşită de a provoca limita, deschizând-o, dând unei familii şansa de a se înalţa, curajul de a merge şi a privi mai departe.
În proiectele dedicate comunităţilor vulnerabile ArhiPera vorbeşte despre locuire, echitate şi incluziune, despre dezvoltare individuală şi comunitară, despre valoare adăugată, despre comunicare şi viziune. O şcoală altfel, un loc de formare al viitorilor arhitecţi sociali.
The Social Participatory Architecture Summer School, fourth edition. The same field under the strong light of July, the same effervescence and mobilization. Several teams made up of new members are learning to work alongside with the ones who have been there before them. Yellow, blue and green, the landscape is freely unwrapping – lakes, thistles, fen fowl, wheat fields; the air is silently moving among people and plants calcinated by the sun.
Elena, a little girl with brown, piercing eyes looks straight at you and asks you questions. Everybody gathered on the porch sheltered from the sun to look at the sketch with the innovations that are to be applied during the working week. The students explain; the family listens carefully; the children look curiously at the people who entered their space. Do they understand they are trying to make it better and more beautiful? Anyway, they feel it, quickly adapting to the new situation by helping, involving themselves, learning.
In their turn, the students learn to see, to grasp the essence, to capitalize, to express (themselves), to talk about their projects and ideas through architecture and photography. The team gains shape in time as different personalities, ages and visions find a common ground and bridges for dialogue in order to put into practice the innovative projects that have been proposed.
Silvia and Irina are the youngest members of this summer’s team and they involve themselves happily and spontaneously in all the activities on the construction site. Everything that happens around them - the environment, the people, the mission - is valuable per se and it’s a good example and a useful experience for the times to come – as well as the team spirit, the creative atmosphere, the importance of the motivation. A different kind of school is here (too). On one of the greenhouse walls Silvia’s drawing – like a carbon sketch of the six family members – represents, apart from the students’ work, a symbol of the days spent together building and growing.
The house belonging to Enuş family has been built following a project developed by Siaspa and based on several fundamental concepts such as evolutive house, support structures, participatory design, and experiment.
The stake of the building activities: reusing recyclable materials – different textured banners, plastic bottles and stoppers – in order to put into practice the innovations designed by students – a mosaic floor, a decorative solution for the porch based on a knitting pattern inspired by the wicker baskets, rotational sunshades, a semitransparent wall made from superposed plastic bottles and a ventilation system relying on the temperature difference, a sliding panels ventilated façade.
The members of a composite, heterogeneous team are learning to collaborate in order to attain a common goal – architectural design for people. Interactive courses focusing on the practical side and a diversified content. The involvement of the beneficiaries in the activities on the construction site. The group dynamics is essential – an exercise meant to enhance (self) knowledge, task distribution, collaboration, the development of organizational abilities and the establishment of a working rhythm. Experiencing team work. Learning though discovery, searching for creative and sustainable solutions. Autonomy and cooperation. Studying the mechanisms of transferring ideas into the construction process.
At the social level, the aim is to change the attitude by helping the beneficiaries take possession of their dwelling and actively involve themselves in subsequent extensions and interventions determined by necessities and modifications in the structure of the family by ensuring an initial capital. The idea of experiment is reflected both in the practical aspect and the ornamental side. By means of integrated interventions, ArhiPera aims at initiating models of good practice validated by the community and creating the possibility of reenacting them at the community level in order to trigger positive changes insofar as the living conditions and the opportunities of the people affected by extreme poverty are concerned.
The summer school program focused on building activities, and also on a series of lectures covering a wide range of topics – public interest design, photography, economy, local and territorial development, Rockwool technology, lighting techniques, the presentation of the clay house at Doloşman Cape (Tulcea County), innovative and creative architecture based on sustainable materials and technologies, as well as two projects on the importance of community space and social inclusion in relation to the architecture of academic spaces and sports centers.
Explozia unui mediu construit precar, expansiunea fără precedent a zonelor construite aflate în sărăcie extremă provoacă, în 2013, o presiune socială enormă la nivel global şi ridică multe întrebări privitoare la echitate. Arhitectura practicată astfel (în măsura în care adăposturile improvizate pot fi considerate arhitectură şi vom nuanţa aceste concepte în cadrul discuţiei despre John F. C. Turner) pune probleme serioase de stabilitate şi de sănătate a utilizatorilor. Nu în ultimul rând, copleşeşte prin volum, întindere şi expansiune.
În ultimele decade, a devenit necesar ca arhitectura să-şi redefinească domeniul de acţiune, să devină o arhitectură a schimbării care să aibă relevanţă nu numai în plan estetic ci şi etic, social. O arhitectură care este bună din punct de vedere al calităţii design-ului şi standardelor profesionale trebuie în mod necesar să facă bine unui număr cât mai mare de utilizatori, să fie permeabilă şi flexibilă. Această arhitectură mută accentul de pe proiectarea construcţiei pe proiectarea unui sistem de relaţii economice, politice şi sociale capabile să producă schimbarea cadrului construit din sărăcie extremă şi, odată cu el, să schimbe în bine comunităţile foarte sărace, material şi social.
În contextul actual al practicării profesiei de arhitect în Europa şi, cu precădere, în România, este necesară adaptarea profesiei la noile realităţi economice şi sociale, cum ar fi: