Școala de vară Arhipera 2015, ediția 4

A patra şcoală de arhitectură socială participativă. Aceeaşi câmpie în lumina puternică de iulie, aceeaşi efervescenţă şi mobilizare. Echipe formate din membri noi care învaţă să lucreze cu cei care au fost acolo înaintea lor. Galben, albastru şi verde, peisajul se desfăşoară nestingherit cât vezi cu ochii – iazuri, ciulini, maluri de pământ, păsări de baltă, lanuri de grâu; aerul se mişcă greu printre oameni şi plantele calcinate de soare.

Elena, o bucăţică de copil cu ochi căprui, pătrunzători; se uită direct la tine şi-ţi pune întrebări. Pe prispa casei, la adăpost de soare, toţi s-au strîns în jurul peretului pe care este pusă schiţa cu inovaţiile ce vor fi aplicate în săptămâna de lucru. Studenţii explică, familia ascultă cu atenţie, copiii se uită curioşi la oamenii care au venit în spaţiul lor. Înţeleg că vor să-l facă mai bun şi mai frumos ? În orice caz, simt asta şi se adaptează repede noii situaţii, ajută, se implică, învaţă.

La rândul lor, studenţii învaţă să vadă, să surprindă esenţa, să pună în valoare, să (se) comunice, să vorbească despre proiectele şi ideile lor prin arhitectură şi fotografie. Echipa se sudează în timp, caractere, vârste şi viziuni diferite îşi găsesc puncte în comun şi punţi de dialog pentru a pune în practică proiectele inovative propuse.

Silvia şi Irina sunt cele mai tinere membre ale echipei din vara asta şi se implică cu veselie şi spontaneitate în toate activităţile de pe şantier. Tot ce se întâmplă în jur, mediul, oamenii, misiunea are valoare în sine şi este un exemplu bun, o experienţă utilă pentru mai târziu – la fel cum este spiritul de echipă, atmosfera creatoare, importanţa motivaţiei. Şcoala altfel e (şi) aici. Pe unul dintre pereţii serei, desenul Silviei – ca o schiţă în cărbune a celor şase membri ai familiei – rămâne, pe lângă munca studenţilor, un semn al zilelor petrecute împreună construind şi crescând.
Casa familiei Enuş a fost executată după un proiect marca Siaspa bazat pe conceptele fundamentale de locuinţă evolutivă, structuri suport, design participativ, experiment.
Miza activităţilor de construire: refolosirea materialelor reciclabile – bannere cu diferite texturi, sticle şi dopuri de plastic – în realizarea unor inovaţii gândite de studenţi – o pardoseală-mozaic, rezolvarea decorativă a prispei printr-o împletitură de bannere după modelul coşurilor de nuiele, parasolare rotative, un perete semitransparent din pet-uri suprapuse şi un sistem de ventilare bazat pe diferenţa de temperatură, crearea unei faţade ventilate cu panouri glisante.

O echipă compozită, eterogenă, cu membri cu vârste diferite învaţă să colaboreze în virtutea unei arhitecturi pentru oameni. Cursuri interactive, cu accent pe latura practică, conţinut diversificat. Implicarea beneficiarilor în activităţile de şantier. Importantă este dinamica grupului – exerciţiu de (auto)cunoaştere, de împărţire a sarcinilor, colaborare, de dezvoltare a unor abilităţi organizatorice şi stabilire a unui ritm de lucru. Experienţa lucrului în echipă. Învăţare prin descoperire, căutarea unor soluţii ingenioase şi sustenabile. Autonomie şi cooperare. Studierea mecanismelor de transferare a ideilor în construit.
La nivel social, prin asigurarea unui capital iniţial se urmăreşte schimbarea atitudinii care să contribuie la asumarea locuinţei prin luarea sa în posesie şi implicarea activă a beneficiarilor în extinderi şi intervenţii ulterioare dictate de necesităţi şi de modificări în dinamica familiei. Ideea de experiment are în vedere atât aspectul practic, cât şi latura decorativă. Prin intervenţiile de tip integrat, ArhiPera vizează instituirea unor modele de bune practici validate de comunitate şi posibilitatea reiterării acestora la nivel comunitar pentru a crea schimbări benefice în condiţiile de viaţă şi oportunităţile persoanelor afectate de sărăcie extremă.
Programul şcolii de vară s-a axat atât pe activităţi de construire, cât şi pe o serie de lecturi cu subiecte dintre cele mai diverse – arhitectura interesului public, fotografie, economie, dezvoltare locală şi teritorială, aplicarea tehnologiei Rockwool, însuşirea unor tehnici de iluminat, prezentarea locuinţei de lut de la Capul Doloşman, arhitectură inovatoare şi creativă bazată pe materiale şi tehnologii sustenabile, precum şi două proiecte despre importanţa spaţiului comunitar şi a incluziunii sociale în raport cu arhitectura spaţiilor universitare şi a centrelor sportive.
Din punct de vedere practic, studenţii au făcut propuneri de inovaţii şi le-au discutat cu beneficiarii; a urmat apoi validarea inovaţiilor prin discuţii pe baza machetelor şi execuţia propunerilor prezentate.
ArhiPera a reuşit să îndrepte din nou atenţia către crearea unei arhitecturi adecvate realizate prin proiectare participativă şi reiterarea dialogului dintre om şi construit privit din perspectiva unei abordări umane sustenabile raportată la un ansamblu de factori sociali, economici şi ecologici. A patra şcoală de vară a reprezentat o nouă încercare reuşită de a provoca limita, deschizând-o, dând unei familii şansa de a se înalţa, curajul de a merge şi a privi mai departe.
În proiectele dedicate comunităţilor vulnerabile ArhiPera vorbeşte despre locuire, echitate şi incluziune, despre dezvoltare individuală şi comunitară, despre valoare adăugată, despre comunicare şi viziune. O şcoală altfel, un loc de formare al viitorilor arhitecţi sociali.

Explozia unui mediu construit precar, expansiunea fără precedent a zonelor construite aflate în sărăcie extremă provoacă, în 2013, o presiune socială enormă la nivel global şi ridică multe întrebări privitoare la echitate. Arhitectura practicată astfel (în măsura în care adăposturile improvizate pot fi considerate arhitectură şi vom nuanţa aceste concepte în cadrul discuţiei despre John F. C. Turner) pune probleme serioase de stabilitate şi de sănătate a utilizatorilor. Nu în ultimul rând, copleşeşte prin volum, întindere şi expansiune.

În ultimele decade, a devenit necesar ca arhitectura să-şi redefinească domeniul de acţiune, să devină o arhitectură a schimbării care să aibă relevanţă nu numai în plan estetic ci şi etic, social. O arhitectură care este bună din punct de vedere al calităţii design-ului şi standardelor profesionale trebuie în mod necesar să facă bine unui număr cât mai mare de utilizatori, să fie permeabilă şi flexibilă. Această arhitectură mută accentul de pe proiectarea construcţiei pe proiectarea unui sistem de relaţii economice, politice şi sociale capabile să producă schimbarea cadrului construit din sărăcie extremă şi, odată cu el, să schimbe în bine comunităţile foarte sărace, material şi social.

În contextul actual al practicării profesiei de arhitect în Europa şi, cu precădere, în România, este necesară adaptarea profesiei la noile realităţi economice şi sociale, cum ar fi:

• creşterea nivelului de sărăcie şi scăderea numărului de potenţiali beneficiari ai proiectelor de arhitectură;
• scăderea dramatică a cererii de proiectare pentru beneficiari private;
• creşterea şomajului în rândul arhitecţilor şi renunţarea la dreptul de semnătură;
• scăderea relevanţei pe care profesia de arhitect o are la nivel social, populaţia construindu-şi locuinţele fără arhitect sau proiect;
• dezvoltarea fără precedent a mahalalelor, a zonelor de locuire defavorizată, lipsite de utilităţi şi acces la servicii de bază, cu risc de sănătate major, segregate spatial;
• apariţia noilor ghetto-uri, zone de locuinţe noi care polarizează populaţia săracă în adevărate “bombe sociale”.