
Info Arh
Între 3-4 octombrie am participat la INFO ARH! În prima zi, am fost prezenți la zona de târg cu o mică expoziție a unor proiecte ArhiPera, atât construite, cât și de advocacy, care adresează importanța arhitecturii sustenabile și identitare din mediul rural. Am povestit despre programele educaționale ale școlii de vară ArhiPera, cu colegele noastre Irina Ursea, Roxana Maria și Silvia Niculae. Expunerea creațiilor ceramice a proiectului Din Lut Românesc a însoțit machetele și cărțile prezentate. Pe 4 octombrie am participat la evenimentul World Cafe, unde am moderat discuția despre viitorul învățământului de arhitectură și accesibilizarea lui pentru un public cât mai larg. Ziua s-a încheiat cu o masă rotundă cu partenerii Info Arh despre preocupările studenților, abordând subiecte precum tehnologiile sustenabile, inteligența artificială, practica de șantier și modalități alternative de acumulare de cunoaștere încă din timpul școlii. Eveniment a fost organizat de Asociația Tomorrow’s Architects, mulțumim echipei pentru invitație!