Locuință Albești Pământeni

Casa este realizată pentru o familie aflată în sărăcie locativă extremă, din județul Argeș. Familia este compusă din mama, tata și 3 copii, care trăiau într-o cameră de 10mp. Proiectul a constat în extinderea clădirii existente, prin adăugarea unei camere, bucătării și unui grup sanitar, toate accesibile dintr-un pridvor închis. La fața locului, au fost discutate cu beneficiarii nevoile lor și articularea noii construcții la ceea ce era deja construit, prin schițe și măsurători.

Articularea acoperișului cu pereții este partea dinamică a casei, care generează și o identitate aparte a construcției, o interpretare a acoperișurilor tradiționale ale regiunii. Pridvorul închis permite o bună însoleiere a spațiilor comune, care pot deveni spații private, în cazul extinderii familiei. Camera de zi din mansardă e gândită în aceeași manieră, evolutivă, cu funcțiuni care se pot schimba în timp, în funcție de nevoile familiei.