Scoala de vara Arhipera 2022, editia 10

Școala de Vară Arhipera s-a desfășurat între 31 iulie – 7 august în cadrul parteneriatului educațional încheiat între Asociația Arhipera, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu’’ și Uniunea Arhitecților din România, care a redat Casa cu Blazoane circuitului educațional românesc și internațional. Mulțumim Din Lut Românesc pentru suportul didactic și expertiză în lucrul cu materialul!

Atelierele din această vară au fost susținute de conf.dr.arh.Lorin Niculae, artist în lut Gregorio Niculae, lect.dr.univ. Valentina De Piante. Atelierele au fost organizate la Casa cu Blazoane, de Uniunea Arhitectilor din Romania, Asociația ArhiPera, Din Lut Românesc (www.dinlut.ro), în parteneriat cu Școala Gimnazială ,,Constantin Giurescu”.

Mulțumim atât tuturor participanților, cât și profesoarelor și minunaților elevi ai Școlii gimnaziale ,,Constantin Giurescu”, precum și părinților care au venit ca să-i susțină pe elevi. Mulțumim domnului Florin Drăgulin, domnilor George și Petru, doamnei Florica, întregii echipei care dă viață Casei cu Blazoane.

La Casa cu Blazoane, de fiecare dată cu bucurie!

Vacanța de vară a anului 2022 a fost plină de activități la Casa cu Blazoane a Uniunii Arhitecților din România, din Chiojdu! Au avut loc 3 serii de ateliere intensive: cele organizate cu ocazia zilei de 1 iunie (despre care am povestit în BI-UAR ianuarie-iunie 2022), Școala de Vară Arhipera, ediția a X-a, 31 iulie – 7 august, și atelierele de arhitectură din 23-25 septembrie! O să vorbesc puțin despre fiecare, întrucât fiecare a avut un specific atent gândit.

Atelierele educaționale din 28-29 mai au avut scopul de a conecta tradiția cu inovația, și de a genera un spațiu creativ, informal în care elevii să se dezvolte interdisciplinar printr-o abordare aplicată. Au avut loc ateliere de olărit, susținute de conf.dr.arh. Lorin Niculae, împreună cu Gregorio Petru, specialistul în lut de la Din Lut Românesc, ateliere de robotică, inovare în design prin Lego Educational, susținute de conf.dr.arh. Lorin Niculae, UAUIM și de improvizație și arhitectura mișcării, condus de lect.dr.univ. Valentina De Piante, UNATC. Cadourile pentru elevii participanți au fost oferite de EMBLEMA Retail Solutions. Atelierele de la finalul lui mai au fost continuate de atelierul de inovație din București, de la Centrul de Cultură Arhitecturală, din 1 iunie. Alegerea tematicii atelierelor a ținut cont de nevoia îmbinării tradiției cu inovația dar și, poate chiar mai important, de redescoperirea tradițiilor uitate, cum ar fi olăritul.

Aventura școlilor de vară pentru studenții arhitecți,  începută în 2012 în Dor Mărunt, a continuat și în 2022 la Casa cu Blazoane din Chiojdu cu Școala de Vară Arhipera (31 iulie – 7 august), ediție jubiliară!

Am petrecut o săptămână cercetând aplicat lutul, ceramica și arhitectura contemporană, înțelegând legăturile dintre ele! Studenții Universității de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu’’, selectați pe bază de call-out au fost deschiși provocărilor puse de inovarea asupra unui material de construcție străvechi, validat de întreaga istorie a omenirii.

În cadrul Școlii de Vară, au avut loc prelegeri despre ceramica în arhitectură (susținute de conf.dr.arh. Lorin Niculae și o lectură realizată de invitat drd.arh. Dragoș Gherghescu), plimbări, drumeții, unde am căutat și descoperit surse locale de argilă și lut și am explorat peisajul local, la Centrul de Informare Siriu, la schitul Poienițe, la Trovanți și la Pod la Brad. Prezentările despre istoria ceramicii în arhitectură și artă au avut ca scop familiarizarea studenților în acest meșteșug, pornind cronologic de la eneolitic până în prezent, analizând comparativ sursele de inspirație ale unor lucrări emblematice de artă și arhitectură contemporană.

Legat de atelierele de modelaj, pământul găsit în drumețiile transectuale a fost cernut și lăsat la uscat, în cazul în care era umed, iar apoi a fost amestecat cu apă în proporția necesară și frământat pentru a fi bun de lucrat. După ce acest proces a fost terminat, studenții au lucrat prin tehnica ancestrală a cordonului din lut pentru a-și realiza câteva creații inițiale, iar apoi au explorat materialitatea argilei prin excizie și incizie. Fiecare participant (inclusiv colegii conectați online) s-au bucurat de rezultatele obținute! În următoarele zile ale Școlii de Vară, studenții și-au elaborat prototipuri ceramice, schițate la nivel de idee, pe care le-au aplicat apoi în machete – au gândit și construit module arhitecturale, care apoi au generat diferite proiecte care îmbină meșteșugul cu inovația în design. În ultima zi a Școlii de Vară, amfiteatrul s-a umplut treptat de structuri creative ce au crescut de la câteva mici module la adevărate turnuri! Studenții au susținut prezentări despre obiectele arhitecturale pe care le-au creat în timpul Școlii, vorbind despre concept, evoluția proiectului și rezultatul final. 

Diminețile Școlii de Vară le-am petrecut alături de elevii din sat, pe care i-am inițiat în prepararea lutului, prin explicații aplicate legate de extracție, cernere, prelucrare, umidificare, frământare și apoi creație! Fiecare și-a alcătuit propriul obiect modelat, prin atenta îndrumare a studenților participanți și a lui Gregorio, meșterul de la Din Lut Românesc. Elevii au fost foarte încântați de posibilitățile (aproape) infinite ale modelajului, și au creat diverse modele – de la pisici, boluri, până la case! În final, s-a modelat întregul sat Chiojdu, fiecare participant sculptându-și propria construcție!

Ca în fiecare an, suntem recunoscători domnului Florin Drăgulin, amfitrionul nostru, care a povestit studenților despre istoria Casei cu Blazoane și satului Chiojdu, încărcată cu detalii semnificative care au generat specificul local, dar și lui George, Petre și Floricăi, care ne-au ajutat la toate activitățile! Nu în ultimul rând, trebuie spus că am mâncat delicios la doamna Melania, căreia îi mulțumim din suflet.

Am încununat finalul Școlii de Vară cu un foc de tabără, la care ne-am propus să și ardem o parte din vasele din lut produse aici, aplicând o metodă utilizată de strămoșii noștri, încă de dinainte de existența cuptoarelor. Fiind o metodă de ardere primitivă, unele au ieșit niște vase cu adevărat reușite, iar altele au crăpat din cauza încălzirii neuniforme.

Și am învățat, din experiență, că de la Chiojdu nu se pleacă fără prieteni noi: la Școala de Vară ne-am și făcut o prietenă nouă, cățelușa Ciuboțica (botezată de o participantă), care ne-a ajutat mai ales în mutarea bucăților de lut (deși noi nu ne-am fi dorit acest lucru) și care a primit toată dragostea noastră timp de 8 zile!

La atelierele din 23-25 septembrie, tema a fost una diferită față de cele de până acum: ghicitori urbane! Timp de 3 zile, elevii au participat la activități diferite, prin care a fost facilitată explorarea într-un mod neobișnuit a mediului înconjurător construit: la început, au compus ghicitori arhitecturale, apoi au modelat din lut clădirile satului și, în ultima zi, și-au pus ideile pe hârtie printr-un exercițiu de desen și scriere de text care a arătat cum emoțiile și amintirile au capacitatea de a îmbogăți orice loc sau edificiu! ‍Elevii au lucrat pe echipe și s-au amuzat foarte tare creând locuri și clădiri imaginare, pornind de la elemente ale cadrului natural și urban existent!

Peisajul de poveste al Chiojdului ne-a fermecat pe toți, și abia așteptăm să-l parcurgem din nou cât mai curând! Deja ne este dor de Chiojdu!

De Silvia Niculae