Școala de vară Arhipera 2016, ediția 5
O cale către un nou (simţ al) spaţiu(lui)
Cum faci pe cineva nemuritor? Cum îl faci să învingă timpul? Transformi amintirea în ceva palpabil, material; răspândeşti ideile şi faci din moştenirea spirituală fundaţie pentru noi comunităţi şi căminuri. Iei o sămânţă şi o plantezi în minţile şi sufletele oamenilor, aştepţi apoi să înflorească şi să împrăştie lumină în jur. Ca petalele viu colorate ale florii-soarelui.
Două fetiţe care se ţin de mână, anulând distanţa dintre culturi, limbi şi perspective în vederea unui viitor al toleranţei şi echităţii. Un loc unde problemele şi soluţiile se întâlnesc şi comunică prin structura lor esenţială comună dând naştere unor răspunsuri eficiente şi coerente. O casă deschisă, punctul de plecare al oraşului îndepărtat de care am citit adesea, un loc al experimentelor – flexibil, autentic, îndrăzneţ. Denotativ şi caracteristic. Un spaţiu unde poţi trăi, învăţa şi munci. Şi o înlănţuire de cadre personalizate care creează propria versiune a unui parc rural. A cincea vară împreună.
Pe şantier, studenţii înţeleg importanţa lucrului organizat, învaţă să facă faţă schimbării, descoperă bucuria experimentului, curajul de a-şi asuma riscuri şi de a gândi diferit. Ideea e ca totul să fie proaspăt, natural, colorat şi tânăr – exact ca ei.
În parc, ei se comportă ca o entitate unică încercând să cunoască locul în mod empiric – diferenţe de nivel şi textură, sunete, culori şi nuanţe – şi descoperind de fiecare dată unghiuri şi detalii noi.
După-amiază e scriere cu lumină. Punctul în care arhitectura participativă întâlneşte fotografia – comunităţile vulnerabile – şi promovează advocacy-ul, creşterea gradului de conştientizare, schimbarea socială, dezvoltarea personală şi creativitatea. De aceea trebuie să-ţi antrenezi ochii şi să-ţi exprimi ideile în imagini pentru a deschide bariere inter-culturale şi lingvistice. Comunicare şi emoţie. Acţiune şi schimbare. Magie şi simplitate. Fotografia înseamnă toate acestea şi ceva în plus, ceva ce ai şansa să experimentezi şi să pui în aplicare.
O şcoală unde înveţi să scoţi ce-i mai bun din materialele disponibile, să construieşti o casă, o viziune, un viitor pentru cei aflaţi în nevoie.
Casa este pentru Mihai. O structură evolutivă, cameleonică. Continuitate şi nedespărţire, armonie şi acord. Creştere, rafinament şi simplitate. Dincolo de aparenta dezordine de pe şantier, printre găleţi pline cu vopsea, creioane, bucăţi de lemn, paie şi felurite unelte zărindu-se din iarba înaltă, într-o căldură zdrobitoare amestecată cu praf, există entuziasm şi bucurie, energie şi motivaţie, combustibil uman ce dă viaţă haosului ordonat al creaţiei. Astfel înţelegi eforturile concertate care duc la rezultate estetice. Este vorba despre simplitate şi unitate – un alt cuvânt pentru coerenţă.
Câmpii nesfârşite de flori de vară întoarse după soare. Pereţi albi, contururi curate, ferestre geometrice, energie pură, verde. Un arhetip contemporan.
Trezeşte la viaţă spaţiul. Regândeşte limitele. Trebuie doar să încerci, să cauţi, să observi…materialele alternative – lut, pigmenţi, ciment, paie, var, apă, aer şi lumină într-o combinaţie de elemente naturale : substanţe, nuanţe, materie vegetală, lichid şi spirit.
Un cadran solar din lemn, faţade măiestrite, accente colorate, grilaje galbene care oferă umbră şi funcţionalitate. Unitate şi incluziune, textură şi caracter. Un design ce ajută oamenii să se apropie de mediul natural şi creează tipare de comportament promovând în acelaşi timp reciclarea şi proiectarea ecologică. Sustenabilitate şi frumuseţe într-o singură structură.
Parcul este pentru Cătălina – în speranţa că energia şi spiritul ei îl vor transforma într-un loc al bucuriei şi odihnei. Un exemplu de inovaţie locală şi organică în mijlocul unui spaţiu verde. Un loc care ar trebui să-i apropie pe oameni şi copii de adevărul naturii.
Cu ce ar trebui să începi?
Îmblânzeşte peisajul, transformă-l într-un spaţiu locuibil. Apoi fă în aşa fel încât casa să conţină peisajul, preschimbă teritoriul într-o continuare a spaţiului locuit, modelează comunitatea.
Citeşte cerul, observă cum lumina dansează peste culorile pământului în diferite momente ale zilei, ascultă materia şi descoperă spaţiul. Doar apoi poţi crea un cadru adevărat pentru viaţă. Vei avea nevoie de materiale la îndemână şi de prieteni în jur. Urmează-ţi voinţa şi lasă-te în voia sensibilităţii şi impresiilor adunate.
Arhitectura şi peisajul sunt una. Uite, câmpul auriu de flori este chiar în faţa ta, aducând la viaţă pânza albă a zidurilor, soarele împodobeşte faţada cu picături de umbră; vântul oferă energie iar ploaia este leacul pentru uscăciunea copleşitoare. Dar arhitectura este şi ea vulnerabilă, asemenea tuturor fiinţelor umane; casele pot fi elemente trecătoare, dispuse să se preschimbe în ceva mai nou, mai bun. Aşa că nu este loc pentru individualitate ci pentru contribuţii creative incluse într-un efort comun. Lecţia ce am învăţat.
Analizează trăsăturile pământului, încearcă să găseşti cea mai bună cale de a structura şi decora aleea principală, îmbunătăţeşte şi defineşte liniile vizuale. Păstrează-ţi mintea deschisă. Nu înceta niciodată să te joci, să-ţi pui întrebări, să cauţi soluţii; doar aşa vei ajunge treptat să conştientizezi spaţiul.
Organizează mediul înconjurător pentru a forma comportamentul oamenilor şi a le crea sentimentul de apartenenţă. Implică-i, învaţă-i să le pese, să înţeleagă.
Creează un traseu alternativ combinând activul – o senzaţie dinamică prin parcurgerea micilor pavilioane şi pasivul – băncuţe şi mici zone de odihnă şi întâlnire.
Un refugiu în faţa căldurii şi agitaţiei. Un joc al contururilor, formelor şi perspectivelor. Un proces desfăşurat pe parcursul câtorva zile însorite, un exerciţiu de apropiere a scopului de semnificaţie şi de transformare a unui spaţiu verde public într-un itinerariu deschis pentru copii şi adulţi, localnici şi vizitatori deopotrivă.
Un scurt parcurs marcat de mici construcţii – rame vizuale care te ajută să remarci diferite elemente din peisajul înconjurător şi să afli repere ascunse.
Lasă-te condus, descoperă morfologia şi esenţa, studiază evoluţia şi schimbarea din fiecare fiinţă.
O pereche de păsări înalte şi-au făcut cuib în apropierea parcului. Auzi sunetele pe care le emit în căldura tăcută a amiezii şi le vezi siluetele grafice profilate pe cerul de vară.
Este o încercare de compunere a spaţiului şi de structurare a peisajului. Dă frâu liber dimensiunii ludice din interior. Jocul este liberate şi ordine deopotrivă.
Mai întâi, zăreşti un container diferit de depozitat deşeuri, o metodă simplă, eficientă şi inventivă de a păstra parcul curat conferind un caracter jucăuş unei structuri funcţionale. Atunci când treci prin primul pasaj, opreşte-te o clipă şi observă copacul din dreapta – ce vezi când te uiţi în sus? Cuvintele lui Goethe sunt scrise pe balustradă – câţi ochi şi mâini le vor atinge? Şi câte minţi şi suflete vor schimba? Urmează un tablou care aşteaptă să-l descoperi : Peisaj cu copac şi bancă albastră; în timp ce te sprijini de balustradă pentru un moment de linişte şi un pic de umbră, priveşte cuibul de berze din faţa ta. Câteva trepte de piatră te conduc către o bancă, un loc de odihnă în inima parcului. Bătrânul cu acces limitat la banca de la intrarea în parc are acum posibilitatea de a se plimba pe poteca principală, de a beneficia de întregul spaţiu şi a se bucura de peisaj. Puţin mai departe, un băieţel a luat în stăpânire mica scenă acoperită de la capătul aleii, un loc pentru spectacole viitoare. Panoul pictat reprezintă un final împodobit cu flori al aleii – citeşte citatul în timp ce cauţi originalitatea ascunsă în fiecare element al spaţiului natural şi reţeaua complexă de relaţii dintre om şi natură. Sub umbra merilor este un alt refugiu – aşează-te pe unul dintre scaunele tubulare situate faţă în faţă, simte aroma fructelor şi adierea uşoară. În apropiere, o masă înaltă, neagră, dreptunghiulară reprezintă un cadru pentru o reuniune degajată.
Un căţeluş vechi de jucărie, o bicicletă trecută din generaţie în generaţie, o fântână abandonată. Pe o bancă albastră, o fată împleteşte o cunună; puţin mai încolo, doi copii pictează. Mami, tati, uite, sunt zâna grădinilor ! O fetiţă cu ochi albaştri şi o coroniţă de frunze de salcie se uită direct la tine prin lentila aparatului.
Uniunea dintre teritoriu şi text, spaţiu şi cuvinte, compoziţii literare şi arhitecturale. Este vorba despre scrierea şi citirea spaţiilor şi de transformarea cuvintelor în materie folosind instrumente comune. Texturi şi funcţii, tipare şi simboluri, toate se încadrează în aceeaşi dimensiune spaţio-temporală.
Ceea ce au reuşit echipele ArhiPera să facă este, în primul rând, să continue să modeleze şi să orienteze arhitectura către o abordare umană şi echitabilă care urmează să se desfăşoare pe parcursul multor veri ce vor veni.
Alexandra Purnichescu, membru Arhipera
